REGULAMENT DE PARTICIPARE LA DEZBATEREA PUBLICĂ din data de 29.04.2025
LOCUL ȘI DATA DESFĂȘURĂRII: Marți, 29.04.2025 ora 17 la Marshal Garden Dorobanți - Sala Panoramic 1, calea Dorobanți nr. 50B
ORGANIZATOR: Grupul Străjerii Democrației – Turul 2 Înapoi
Parteneri media: Starea de Libertate
TEMA: ”Modalități juridice de restaurare a Statului de Drept: cum se poate reveni la Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale anulate abuziv și antidemocratic de Curtea Constituțională”
Dezbaterea va încerca să identifice pârghii legale, democratice, prin care se poate reveni la normalitate. Vor lua cuvântul și vor răspunde la întrebări pe această temă specialiști ai dreptului, oameni de presă și activiști civici.
Dezbaterea nu este una electorală, este o dezbatere generată de criza constituțională și starea anticonstituțională în care ne aflăm ca urmare a anulării procesului electoral de către Curtea Constituțională, cu încălcarea competențelor sale legale și constituționale și încălcarea voinței poporului român.
Dezbaterea va fi împărțită în 2 sesiuni.
Prima sesiune va fi deschisă cu rugăciune (pr. Ioan Cotuțiu).
În cadrul primei sesiuni vor primi cuvântul de la moderatori (după o scurtă introducere) vorbitorii, în ordinea ce va fi stabilită de organizatori pe baza subiectelor de discuție abordate:
Turul doi înapoi!
Putem contracara ”lovitura de stat”?
• Nelegalitatea și neconstituționalitatea Hotărârii CCR 32/2024
• Identificarea pârghiilor legale pentru reintrarea în ordinea constituțională în vederea remedierii situației actuale.
A doua sesiune va fi dedicată discuțiilor libere, întrebări și răspunsuri.
Reguli pentru vorbitori:
1. Vorbitorii vor avea dreptul la cuvânt în ordinea stabilită de organizatori. Sunt admise excepții doar cu aprobarea organizatorilor.
2. Fiecare vorbitor va avea dreptul la 5 minute de expunere.
3. Fiecare vorbitor va prezenta cu cel putin 24 de ore inainte de conferință, persoanei prin care a fost invitat, un scurt rezumat verbal al expunerii pe care intenționează să o facă, pentru a se stabili în ce categorie de vorbitori se încadrează (analiză a abuzului constituțional; instituții incidente să readucă democrația; soluții pentru viitor, foaia de parcurs a restaurării democrației, etc.) Lipsa rezumatului poate atrage excluderea de pe lista de vorbitori sau oprirea discursului, dacă acesta nu este în strânsă legătură cu subiectul conferinței. Vor fi moderate discursurile cu divagații și excursuri în zone particulare ce nu privesc direct subiectul și riscă să disipeze/devieze atenția publicului.
4. Fiecare vorbitor se va strădui să efectueze o expunere de nivel academic (introducere, cuprins și încheiere) și să se încadreze în timpul alocat.
5. Conferința nu are ca scop promovarea candidaților aflați în campanie electorală. Nu se pronunță nume de candidați și nu se face campanie electorală în timpul conferinței deoarece există riscul ca Autoritatea Electorală Permanentă să dea amenzi și să dispună ștergerea materialelor live sau înregistrate de pe rețelele sociale.
Reguli pentru spectatori:
1. Să nu întrerupă discursurile vorbitorilor. Cei ce nu respectă această regulă de bun simț vor fi evacuați din sală de echipa de ordine.
2. Să adreseze întrebări vorbitorilor exclusiv în sesiunea dedicată dialogului
3. Întrebările publicului vor fi adresate specific fiecărui vorbitor, cu nominalizarea acestuia, putând fi efectuată o listă cu întrebări din tipul primei părți a conferinței.
4. Spectatorii din partea presei au prioritate ca locuri în sală.
Conferința poate fi transmisă și live pe rețelele de socializare, cu rugămintea ca telefoanele mobile să fie amplasate astfel încât să nu deranjeze vizibilitatea participanților.
Felicitări pentru acest eveniment!
RăspundețiȘtergere